POVEȘTI
I. SLAVICI
POVEȘTI
BUCUREȘTI
«MINERVA», Institut de Arte Grafice și Editură,B-dul Academiei, Edgar-Quinet, 4.
1908.
EDITURA INSTITUTULUIDE ARTE GRAFICE ȘI EDITURĂ «MINERVA» BULEVARDUL ACADEMIEI 3,BUCUREȘTI.
Reproducerea oprită.
ZÂNA ZORILOR
POVESTE
fost ce-a fost; dacă n’ar fi fost, nici nu s’ar povestì.
A fost odată un împărat, – un împărat, mare și puternic;împărăția lui erà atâta de mare, încât nici nu se știà, unde seîncepe și unde se sfârșește.
Unii ziceau, că ar fi fără de margini, iară alții spuneau, cățin minte de a fi auzit din bătrâni, că s’ar fi bătut odinioarăîmpăratul cu vecinii săi, din care unii erau și mai mari, și maiputernici, eară alții mai mici și mai slabi decât dânsul.
Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea și țara,cumcă cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, eară cu cel de-a-6-stânga tot lăcrămează neîncetat. In zadar se întrebà țara, că oarece lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăcà unulcu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, elzâmbea a râde și nu le zicea nimic. Așa rămase vrajba dintre ochiiîmpăratului o taină mare, despre care nu știà nimeni nimic afară deîmpăratul.
Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! ce feciori! Treifeciori în țară ca trei luceferi pe cer!
Florea, cel mai bătrân, erà de un stânjen de înalt, cu nișteumeri, încât nu l-ai puteà măsurà cu patru pălmi cruciș.
Cu totul alta e Costan: mic la statură, îndesat la făptură, cubrațul de bărbat, cu pumnul îndesat.
Al treilea și cel mai tânăr fecior al împăratului e Petru:înalt, dar subțire, mai mult fată decât fecior. Petru nu face multăvorbă: el râde și cântă, cântă și râde de dimineață până înseara.
Numai câte odată-l vede omul mai întunecat, dă cu mâna pleteleîn dreapta și în stânga de pe frunte, și atunci ți se pare, că vezipe un bătrân din sfatul împăratului. -7-
«Măi Floreo, tu ești acuma mare; du-te și întreabă pe taica,pentru ce-i plânge lui un ochi, ear altul râde pururea».
Așa zise Petru către frate-său Florea într’o bună dimineață. DarFlorea nu s’a dus: el știà încă de mic, că împăratul se supărà,dacă-l întrebà cineva de astă treabă.
Tot așa o păți Petru și cu frate-său Costan.
«Nu cuteză nici unul; lasă c’oi cuteza eu», zise la urmă Petru.Vorba fu zisă; lucrul fu gata. Petru merse, ca să întrebe.
«Oarbă-ți fie mumă-ta! ce treabă ai tu de aceea?!» îi ziseîmpăratul mânios, și-i dete o palmă pe de-a dreapta și alta pe de-astânga.
Petru se duse supărat și spuse fraților săi, cum a pățit-o cutatăl său.
De când a întrebat Petru de treaba ochilor, se păreà cumcăochiul cel din stânga plânge mai puțin, eară cel de-a dreapta râdemai mult.
Petru își întărì pe inimă, și mai merse odată la î